Şefii Renault, Nissan şi Mitsubishi se întâlnesc, după scandalul priving fostul executiv Carlos Ghosn

Autor: Vlad MIRONESCU 11 mart. 2019 Știri auto
Şefii Renault, Nissan şi Mitsubishi se întâlnesc, după scandalul priving fostul executiv Carlos Ghosn

Conducătorii Renault SA, Nissan Motor Co şi Mitsubishi Motors Corp vor organiza marţi o conferinţă de presă comună la sediul Nissan din Yokohama, a anunţat Nissan, luni, citat de site-ul agenţiei de ştiri Reuters.

Preşedintele Renault, Jean-Dominique Senard, CEO-ul Renault, Thierry Bollore, CEO-ul Nissan, Hiroto Saikawa, şi preşedintele şi directorul executiv al Mitsubishi Motors, Osamu Masuko, vor participa la evenimentul cu durata de o oră, programat marţi, la ora 16:00. (0730 GMT), conform Nissan.

Cei trei parteneri intenţionează să creeze o structură comună de întâlnire a consiliilor de administraţie, în urma îndepărtării lui Ghosn din calitate de preşedinte al tuturor celor trei companii după arestarea sa, potrivit unor surse citate de Reuters.

Nu au fost date alte informaţii despre tema reuniunii, iar acesta este prima conferinţă de presă comună a celor trei companii de la arestarea lui Carlos Ghosn, în noiembrie 2018.

Un tribunal de la Tokyo i-a interzis acestuia din urmă să participe la întâlnire. Un tribunal de la Tokyo i-a respins luni cererea fostului şef al Nissan, Carlos Ghosn, de a participa la şedinţa Consiliului de Administraţie din această săptămână, a informat radiodifuzorul NHK, blocând ceea ce ar fi fost o întâlnire dramatică cu colegii pe care el îi acuză că l-au răsturnat.

Eliberat săptămâna trecută după plata unei cauţiuni de 9 milioane de dolari, după ce a petrecut mai mult de 100 de zile de detenţie, Ghosn a solicitat Tribunalului Districtului Tokyo permisiunea de a participa la şedinţa de marţi a Consiliului de Administraţie, conform condiţiilor de condamnare, a declarat avocatul său, Junichiro Hironaka. Alte detalii despre refuzul nu sunt disponibile, Hironaka având programat un alt briefing pentru reporteri luni după-amiază.

Citeşte mai departe pe Ziarul Financiar

 


Urmărește Promotor.ro pe Google News




Comentarii
Inchide